Guvernul își asumă răspunderea pe trei proiecte. Parlamentul se întrunește, joi, în plen reunit / Orban: Am primit amendamentele de la Parlament. Unele putem să le aprobăm, altele să le respingem

Guvernul își asumă răspunderea pe trei proiecte. Parlamentul se întrunește, joi, în plen reunit / Orban: Am primit amendamentele de la Parlament. Unele putem să le aprobăm, altele să le respingem
Publicat: 12/12/2019, 11:03

Orban: Am primit amendamentele de la Parlament. Unele putem să le aprobăm, altele să le respingem

Ludovic Orban a anunțat, joi, că au fost primite de la Parlament amendamentele aleșilor pe cele trei proiecte pe care Guvernul și-a asumat răspunderea. Premierul a adăugat că Executivul poate să le aprobe pe unele dintre ele, iar pe altele să le respingă.

„Ședința are pe ordinea de zi discutarea amendamentelor primite pe angajarea răspunderii, primite de la Parlament. Să luați legătura cu Parlamentul și să verificați dacă ne-au fost transmise toate amendamentele formulate de parlamentari, pentru că e obligatoriu să luăm în discuție toate amendamentele formulate de parlamentari. E foarte important ca în timpul procedurii să luăm în dezbatere toate amendamentele. Unele putem să le aprobăm, altele putem să le respingem, dar trebuie să le avem pe toate fiindcă așa este, potrivit Constituției”, a declarat Ludovic Orban, la începutul ședinței de joi a Executivuui.

Guvernul va renunța la asumarea răspunderii legată de prevederea privind prorogarea termenului pentru pensionarea anticipată a magistraților, au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX.

Măsura ar veni în contextul în care Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de for legislativ decizional, o altă inițiativă legislativă prin care pensionarea anticipată a magistraților este amânată până la 1 ianuarie 2022, fiind menținută în această perioadă vechimea minimă de 25 de ani.

Guvernul și-a asumat răspunderea, în ședința de marți, pentru modificarea Legilor Justiției, abrogarea OUG 51 privind transportul județean care bloca decontarea transportului pentru elevi și legea plafoanelor bugetare pentru anul viitor, în vederea adoptării ulterioare a Legii bugetului pe 2020.

Camera Deputaților și Senatul se reunesc, joi, în plen de reunit, începând cu ora 12.00 în trei ședințe succesive, pentru cele trei proiecte pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea.

Știrea inițială. Conform calendarului stabilit în ședința de miercuri a Birourilor permanente reunite ale Parlamentului, amendamentele pot fi depuse de aleși până, joi, la ora 10.00.

Guvernul și-a asumat răspunderea pe modificarea Legilor Justiției, pentru abrogarea OUG 51 privind transportul județean care bloca decontarea transportului pentru elevi și legea plafoanelor bugetare pentru anul viitor, în vederea adoptării ulterioare a Legii bugetului pe 2020.

Executivul a adoptat cele trei proiecte pe care își asumă răspunderea în ședința de marți seara.

Proiectul care prevede modificarea Legilor justiției propune prorogarea pentru data de 1 ianuarie 2020 a pensionării anticipate a magistraților, creșterea numărului judecătorilor în completele inferioare, de la doi la trei, dar și partea legată de vechimea pentru accederea în Institutul Național al Magistraturii.

Între timp, Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de for legislativ decizional, o altă inițiativă legislativă prin care pensionarea anticipată a magistraților este amânată până la 1 ianuarie 2022, fiind menținută în această perioadă vechimea minimă de 25 de ani.

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că Guvernul va lua act de votul din Senat în ședința de joi, care începe la ora 10.00 și va decide în privința modificărilor legilor Justiției, respectiv a amânării pensionării anticipate a magistraților, pentru care Executivul urmează să-și asume răspunderea.

„În cadrul unei ordonanțe de urgență care a fost dată de domnul Tudorel Toader când s-a întors de la Comisia de la Veneția, în cursul dezbaterii și aprobării legii de aprobare a ordonanței s-au introdus aceste amendamente, care prorogă termenul. Noi am convocat ședința de guvern mâine (joi – n.r.) la ora 10.00, când expiră termenul în care parlamentarii pot să depună amendamente la cele 3 proiecte de lege. Evident vom lua act de acest vot la Senat și vom decide în consecință”, a explicat Orban.

Constituția prevede, la articolul 114 că Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, asupra unui program, a unei declarații de politică generală sau a unui proiect de lege.

De asemenea, „Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declarației de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condițiile articolului 113″.

Articolul 113 din Legea fundamentală prevede că Parlamentul poate retrage încrederea acordată Guvernului, în plen reunit, „prin adoptarea unei moțiuni de cenzură, cu votul majorității deputaților și senatorilor”.

Dacă Guvernul nu a fost demis, atunci proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declarației de politică generală devine obligatorie pentru Executiv.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal